Quantcast
Channel: Ministerul Educației
Viewing all articles
Browse latest Browse all 54

Informare de presă (update privind desfășurarea activității didactice în școlile din județele afectate de vremea nefavorabilă)

$
0
0
27 Noi 2023

Ministerul Educației a organizat, în cursul zilei de astăzi, 27 noiembrie, o videoconferință cu inspectorii școlari generali din județele Brăila, Călărași, Constanța, Galați și Tulcea, județele în care activitatea didactică cu prezență fizică este suspendată pe parcursul acestei zile din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, prin hotărâri ale Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, la solicitarea Inspectoratelor Școlare Județene și cu aprobarea Ministerului Educației. 

Din informațiile primite în cadrul videoconferinței, nu se menține măsura suspendării activității didactice la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județele menționate. 

Prin urmare, începând de marți, 28 noiembrie, va fi reluată activitatea didactică cu prezență fizică. 

Ministerul Educației a solicitat inspectorilor școlari generali să monitorizeze situația la nivel de județ. În cazul în care vor exista unități de învățământ în care nu se pot asigura condițiile adecvate pentru desfășurarea activității didactice cu prezență fizică din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile pot fi suspendate pe perioadă determinată, la solicitarea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, cu informarea inspectorului școlar general, respectiv cu aprobarea inspectorului școlar general și informarea Ministerului Educației. 

Vom comunica detalii pe tema eventualelor schimbări privind gradul de afectare a activității din unitățile de învățământ, dacă evoluția situației o va impune. 

BIROUL DE PRESĂ


Viewing all articles
Browse latest Browse all 54

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48